Deputații juriști îl apără pe Florin Pâslaru de ANI. Iordache: Comisia juridică a constat că nu se află în conflict de interese

Deputații juriști îl apără pe Florin Pâslaru de ANI. Iordache: Comisia juridică a constat că nu se află în conflict de interese
Publicat: 10/09/2012, 19:50
Actualizat: 14/07/2016, 15:44

Camera Deputaților va decide mâine dacă deputații Sergiu Andon și Florin Pâslaru își vor pierde sau nu mandatele de parlamentari, în urma avizelor date de Comisia juridică săptămâna trecută. În cazul lui Andon, avizul Comisiei a fost pentru demiterea deputatului. Referitor la cazul deputatului PSD Florin Pâslaru, Comisia juridică a constatat că nu există conflict de interese, menținându-și decizia luată în primăvară.

În martie, Agenția Națională de Integritate (ANI) a înaintat Camerei Deputaților un raport potrivit căruia deputatul se află în conflict de interese, ca urmare a avizării și angajării fiuluiu său la Biroul Parlamentar din cadrul circumscripției în care a fost ales. Florin Pâslaru a avut la dispoziție 15 zile pentru a contesta acest raport, lucru pe care nu l-a făcut, în condițiile în care reprezentanții ANI susțin că raportul a fost trimis către deputatul în cauză. Astfel, Pâslaru trebuia să își piardă automat mandatul de parlamentar, decizia de conflict de interese rămânând definitivă.

La momentul respectiv, Pâslaru a declarat că nu a primit raportul Agenției Naționale de Integritate, recunoscând totuși că l-a văzut la Comisia Juridică. „În niciun caz nu îmi voi da demisia din Parlament, este o chestie neadecvată din partea ANI, deoarece eu nu am primit raportul. Am văzut raportul în cadrul Comisiei Juridice, dar l-am văzut, nu mi s-a dat. Am atacat în contencios administrativ pentru anularea raportului ANI”, a declarat atunci Pâslaru.

Pe de altă parte, vicepreședintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Florin Iordache, susține că deputatul Florin Pâslaru a prezentat o serie de documente prin care a dovedit faptul că nu a primit raportul ANI și că a contestat decizia Agenției, motiv pentru care comisia a constat că nu a fost conflict de interese în cazul lui.

„Florin Pâslaru nu a primit nicicând raportul de la ANI. El a aflat din presă ce s-a constatat în cazul său și ne-a prezentat toate solicitările pe care le-a făcut la ANI, vreo 3-4 parcă, și la care nu a primit răspuns. La vremea aia, Pâslaru a contestat acea stare de conflict de interese constatată de ANI”, a declarat Iordache, contactat de gândul, adăugând că oricum Pâslaru nu și-ar fi pierdut mandatul, chiar dacă decizia ANI ar fi fost defintivă. Potrivit vicepreședintelui Comisiei juridice, cea mai gravă sancțiune pe care putea să o primească Pâslaru era excluderea de la lucrările Parlamentului pe o perioadă de 15 zile.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Biroul Permanent a luat act de decizia Comisiei juridice referitoare la faptul că deputatul PSD Florin Pâslaru nu se află în conflict de interese și va transmite această hotărâre, ca informare, ANI.

„În legătură cu cererea în cazul domnului Florin Pâslaru, a fost o discuție în Biroul Permanent, nu este un conflict de interese, noi am luat act de raportul Comisiei juridice și vom transmite spre informare ANI”, a precizat Valeriu Zgonea.

Nici Comisia Europeană nu a stat deoparte în privința parlamentarilor aflați în incompatibilitate sau conflict de interese, reprezentanții CE recomandând, în iulie, prin raportul privind MCV, adoptarea unor proceduri clare prin care să nu mai protejeze parlamentarii aflați în incompatibilitate, conflict de interese sau acuzați de corupție la nivel înalt.

„Refuzul Parlamentului de a permite începerea urmăririi penale în astfel de cazuri determină o imunitate de facto la urmărirea penală, ceea ce blochează cursul justiției. Începând din 2007, mai mulți parlamentari, printre care și un fost prim-ministru, au fost protejați de urmărirea penală în urma refuzului Parlamentului de a permite începerea urmăririi penale. Întrucât Parlamentul nu își motivează refuzurile de a permite începerea urmăririi penale, obiectivitatea hotărârilor este greu de stabilit. În plus, faptul că parlamentarii condamnați pentru infracțiuni grave, precum corupția, pot fi încă prezenți la ședințe afectează imaginea Parlamentului – în numeroase sisteme parlamentare există practica suspendării parlamentarilor trimiși în judecată în astfel de cazuri și practica excluderii acestora în cazul condamnării”, a transmis Comisia Europeană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
Florian Coldea, turnat de Traian Băsescu. Adrian Năstase a spus totul
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Misterul unuia dintre cele mai fascinante fenomene cosmice, la un pas de a fi rezolvat
×